1. Ce este cardul european?
Cardul european este dovada calităţii de asigurat când cetăţeanul român se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene. Acesta deschide dreptul titularului la servicii medicale care devin necesare pe durata şederii temporare într-un stat membru. Cardul nu poate fi utilizat în România.
2. Ce acte sunt necesare pentru obţinerea cardului?
În vederea eliberării cardului, persoana asigurată va depune la casa de asigurări de sănătate o cerere-tip (care poate fi descărcată de pe pagina web a instituţiei sau ridicată de la biroul de relaţii cu publicul), la care se anexează o copie după actul de identitate şi o dovadă a calităţii de asigurat (adeverinţă de la locul de muncă / adeverinţă de elev/student / cupon de pensie).
După verificarea calităţii de asigurat de către casa de asigurări de sănătate, datele sunt transmise în vederea înregistrării cererii în sistemul informatic unic naţional şi pentru producerea cardului propriu-zis.
3. În cât timp se obţine cardul?
Cardul se eliberează în termen de 7 zile lucrăroare şi este livrat la domiciliul asiguratului sau la adresa de corespondenţă indicată de acesta în formularul-tip. În mediul urban, cardul este livrat la domiciliu prin intermediul serviciilor de curierat rapid, iar în mediul rural prin intermediul Poştei Române.
4. Ce valabilitate are cardul european?
Cardul este valabil 6 luni de la data emiterii şi poate fi reînnoit la expirare.
5. Ce servicii acoperă cardul?
Serviciile medicale se acordă în conformitate cu legislaţia statului membru al Uniunii Europene în care se deplasează titularul. Cardul nu poate fi utilizat în cazul în care deplasarea persoanei asigurate are drept scop beneficierea de tratament medical.
6. Alte informaţii utile referitoare la cardul european.
Dacă persoana care a obţinut un card nu îndeplineşte toate condiţiile în baza cărora a fost eliberat cardul, pe toată perioada de valabilitate a acestuia (inclusiv plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate), iar în această perioadă a beneficiat de servicii medicale în cadrul unei deplasări într-un stat membru, persoana în cauză va suporta contravaloarea acestor servicii. În această situaţie, casa de asigurări de sănătate emitentă a cardului va rambursa contravaloarea acestor servicii instituţiei din statul membru care a acordat serviciile şi ulterior va recupera contravaloarea acestora de la persoana în cauză.
CERERE CARD EUROPEAN
Prin acest formular Casa de Asigurari de Sanatate Mures va ajuta sa va completati cererea necesara eliberarii Cardului European de Asigurari Sociale de Sanatate (CEASS). Dupa completarea formularului, inainte de a apasa butonul "Tiparire", asigurati-va ca datele introduse sunt corecte si ca ca aveti pregatita imprimanta pentru tiparirea cererii, imprimatul se listeaza cu datele completate anterior de catre dvs., cererea listata se va semna de catre solicitant si se va depune in original la sediul casei de asigurari de sanatate judetene, respectiv, la sediul Casei de Asigurari de Sanatate Mures.
Cererea va trebui insotita de o copie dupa buletinul sau cartea de identitate (certificat de nastere pentru minorii sub 14 ani) si de dovada calitatii de asigurat pe ultimii 5 ani. Termenul de 7 zile lucratoare pana la eliberarea cardului curge de la data inregistrarii cererii. Cardul astfel obtinut este valabil pentru o perioada de 6 luni in orice tara a Uniunii Europene si a Spatiului Economic European.
|